joi, aprilie 18, 2024

Top 5 This Week

spot_img

Related Posts

Realitatea este produsul percepției

Realitatea nu este altceva decât produsul percepției. Deși toți trăim în același spațiu, relativ aceeași realitate, aceasta este unică pentru fiecare. Cum este asta posibil?

Percepția este influențată de mediu în care trăim.

”În spatele zidului percepţiei se ascund mai multe realităţi” – Toba Beta

Percepția este un fenomen remarcabil. Autorul Henry David Thoreau afirmă : ”întrebarea nu este la ce anume te uiți, ci ce anume vezi?”.

Cu alte cuvinte, omul poate privi ceva, iar mintea lui să vadă cu totul altceva. Asta deoarece percepția nu este despre ceea ce vedem, ci despre ceea ce înțelegem.

Robertson Davies descrie asta foarte bine ”Ochii văd doar ceea ce mintea este pregătită să înțeleagă.”

realitatea este doar produsul percepției

Să presupunem că suntem un om de afaceri care are succes. Pentru noi este ceva normal să muncim 10-12 ore pe zi. Cu alte cuvinte percepția noastră este că munca ne aduce succesul.

Acum, să luăm în considerare o perspectivă alternativă. Să presupunem că mergem în parc și vedem un tânăr pe o bancă, îmbrăcat sumar, cântând la chitară. Percepția noastră despre acesta va fi următoarea: „în loc să muncească pierde timpul prin parcuri, cerșind”.

De unde pleacă percepția noastră de fapt?

Pentru a explica mai bine, haideți să ne gândim la ce percepție ar avea tânărul din parc despre el și despre noi: „stau toată ziua la aer curat și fac ceea ce îmi place, sunt tot timpul fericit. Mi-e milă când îi văd pe unii îmbrăcați la patru ace prin parc știind că muncesc 14 ore pe zi”.

percepția ne creează realitatea

Mediul devine astfel pânza pe care ne desenăm percepția despre viață și despre lumea care ne înconjoară.

Mintea noastră își creează percepțiile bazându-se pe mediul în care trăim și experiențele pe care le avem. Percepția unui musulman față de carnea de porc este diametral opusă faţă de percepția unui creștin.

Cu toate astea nici unul nu are dreptate nici nu se înșală, asta deoarece nu există o percepție adevărată sau falsă, ci mai degrabă aceasta este strâns legată de felul în care ne-am dezvoltat. Din perspective diferite putem vedea lucrurile diferit, neexistând un etalon care să ne arate care este perspectiva corectă.

Stephen R. Covey, ne spune în cartea Cele 7 obiceiuri ale oamenilor foarte eficienți :  

” Pentru a ne schimba în mod eficient, trebuie să ne schimbăm mai întâi percepțiile „.

realitate vs percepție

Experiențele realității se comportă ca un filtru al percepției care la rândul său, dă naștere în mintea noastră  unei noi realități subiective și părtinitoare.

Întreaga noastră viziune despre viață este influențată de trecut și de modul în care ne-am dezvoltat percepţie.

Autorul Peter Arnold spunea „Orice credem cu adevărat devine realitate”

Judecăm percepția altora (Realitatea nu este altceva decât produsul percepției)

„Toate lucrurile sunt supuse interpretării. Orice interpretare predomină la un moment dat este o funcție a puterii și nu a adevărului „- Friedrich Nietzsche

Vedem propria percepție ca fiind adevărul absolut și tindem să combatem sau să respingem orice alt punct de vedere, catalogându-l pe acesta ca fiind fals. Asta deși suntem conștienți că realitatea este doar produsul percepției și nu avem nici o certitudine sau dovadă că percepția noastră este cea corectă. Când vorbim despre percepție, nu logica primează, ci mediul în care trăim.

cum percepția ne creează realitatea?

Atunci când suntem copii, suntem învățați cum să ne comportăm, ce este bine și ce nu este bine, în care Zeu să credem, care sunt mâncărurile care fac bine și care nu. Suntem învățați inclusiv de cine să ne placă şi de cine nu. Toate aceste „învățături” ne creează percepția pe care o catalogăm, implicit, ca fiind adevărată.

Deși cunoaștem cum s-a format această percepție și suntem conștienți că percepția fiecăruia s-a format în același fel, totuși, judecăm și catalogăm alte percepții. (realitatea este doar produsul percepției)

Haideți să ne imaginăm că religia creștină este religia adevărată și toate celelalte sunt false. De ce judecăm un copil născut într-un sat izolat din Tibet, care nu a auzit niciodată de creștinism, când spune că religia lui este cea adevărată?

perspectiva nu este realitatea

După cum vedem, percepția noastră nu este un adevăr suprem și nu ar trebui să îi judecăm pe cei care au percepții diferite despre noi atâta timp cât acesta se încadrează în limitele legilor statului. Specific asta deoarece legile anumitor percepții pot fi mult mai aspre decât legile oficiale ale statului.

Putem alege realitate pe care o trăim (Realitatea nu este altceva decât produsul percepției)

Mințile sunt precum parașutele – funcționează numai când sunt deschise. – Thomas Dewar

Ce vedeți când vă uitați pe cer? Nori, forme de animale, semne de vreme bună, semne de vreme rea?

ce percepi, aia vezi

Câți oameni sunt, atâtea percepții și pentru fiecare percepție există câte o realitate. Asta înseamnă că realitatea dvs. nu trebuie să fie legată de realitatea celorlalți.

Acum să nu ne imaginăm că putem să ne transpunem noi într-o realitate alternativă și ne putem rearanja lucrurile după bun plac ci faptul că putem alege cum să vedem și să interpretăm realitatea în care trăim.

realitatea ta este doar percepție

Cel mai simplu exemplu este cel al paharului de apă, uni oameni văd doar partea plină a paharului în timp ce alţii văd doar partea goală. Acest mod de interpretare este strâns legat de percepția noastră despre viață.

Drept urmare dacă reușim să ne schimbăm percepția, ne vom schimba și viața. Cunosc persoane triste, nu datorită vreunui eveniment ci pur și simplu pentru că așa este modul lor de a percepe lumea.

Sunt mai mereu irascibili şi morocănoşi. Aceştia nu fac altceva decât să se plângă, nerealizând că exact această atitudine este motivul pentru care se scufundă mereu în tristeţe sau nu au succes.

ce realitate alegi să privești?

Mintea noastră va căuta mereu alibiuri care să ne justifice percepția ajungând uneori să inventeze argumente doar pentru a avea dreptate. Un negativist va vedea potențiale pericole la tot pasul la fel cum un optimist va găsi ceva bun în orice situație, doar că noi vorbim de aceeași situație văzută din perspective diferite.

Asta înseamnă că dacă o să îmi schimb perspectiva din care privesc o situaţie o să schimb şi rezultatul acesteia. Căutăm succesul însă percepția noastră vede obstacole la tot pasul. Ne spunem „sigur nu o să mă promoveze pe mine” și probabil că așa va fi. Dar asta nu este așa pentru că noi nu am fi buni ci pentru că am ales să vedem și să ne comportăm într-o manieră de „pierzător”.

cum îți definești realitatea

“O persoană iubitoare trăiește într-o lume iubitoare. O persoană ostilă trăiește într-o lume ostilă; fiecare întâlnește în viață propria lui reflexie” – Ken Keyes, Jr.

Cum spunea și Mahtama Ghandi: “Omul este produsul gândurilor lui ; el devine ceea ce gândește.”

Cu alte cuvinte ceea ce semănăm, aia o să şi culegem. Noi suntem singuri răspunzători de eșecul sau succesul nostru în viață. Fericirea este doar o stare de spirit pe care o alegem voluntar.

Putem găsi fericirea în lucruri mărunte sau nu o putem vedea nici când suntem putred de bogați. Asta deoarece, fericirea, succesul sau bunăstarea țin de fapt de percepția noastră despre lumea care ne înconjoară.

sunt produsul percepției mele

Succesul în viaţă ţine foarte mult de modul în care interpretăm acţiunile din jurul nostru şi chiar dacă am „moştenit” o percepţie asta nu înseamnă că nu ne-o putem schimba.

Dacă privim mereu problemele dintr-o perspectivă care ne avantajează, atunci vom reuşi să avem succes.

 

https://www.mindsetup.ro/te-am-angajat-sa-mi-spui-ca-nu-am-dreptate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Popular Articles