Cum o problemă poate să nu fie o problemă

Mentalitatea sau cum o problemă poate să nu fie o problemă.

Am eșuat de atâtea ori în viață încât am vrut să renunț!

Cu siguranță majoritatea trecem prin situații similare, acum realizez, dar atunci credeam că toate necazurile se abat doar asupra mea.

Ba mai mult, conștientizam faptul că foarte multe lucruri nu erau în controlul meu, știam că sunt neputincios și că nu le pot schimba.

Astfel, nu era de mirare că mă consideram un ghinionist și un oropsit al sorții. Încercam cu disperare să găsesc un sens al vieții, dar adesea îmi venea foarte greu.

După cum spuneam, sunt sigur că mulți ați trecut prin sau treceți chiar acum prin asta. Și cu siguranță ați observat că această renunțare vine sub forma procrastinării.

Acesta este întradevăr, principala cauză a lipsei progresului și a blocării în zona de confort.

La mine însă, s-a dovedit a fi, după mult timp pierdut, chiar cheia succesului.

În timp ce leneveam pe canapea am observat că apăruse un film nou, The Secret.

Secretul - Legea atracției - FilmeDocumentare.com

Secretul

Iar acest film avea să-mi trezească curiozitatea să aflu mai mult despre subiect, ajungând în final să mă scoată din acea stare latentă fără sens.

Atunci am auzit pentru prima dată de Legea atracției.

Subiectul filmului a fost inspirat de cartea lui Napoleon Hill,  Cheia succesului: Gândirea pozitivă sau cum o problemă poate să nu fie o problemă.

Una dintre ideile cheie ale cărții este „legile gândirii” sau Legea Atracției cum este cunoscută în Secretul .

Napoleon Hill susține că gândurile noastre sunt o formă de energie, iar printr-o gândirea pozitivă putem atrage în viața noastră lucrurile pe care le dorim.

O altă idee importantă este puterea autosugestiei. El crede că ne putem influența subconștientul prin utilizarea repetată a afirmațiilor pozitive și sugestive.

Prin autosugestie, putem înlătura blocajele mentale și putem dezvolta o mentalitate pozitivă care ne poate ajuta să atingem succesul.

Cheia succesului. Gandirea pozitiva - Napoleon Hill, W. Clement Stone

În cele din urmă, credem ceea ce auzim zi de zi!

N. Hill subliniază, de asemenea, importanța vizualizării. El crede că putem crea o imagine mentală a ceea ce dorim să obținem în viață și că această imaginație poate deveni realitate.

Prin vizualizare, putem atrage oportunitățile și resursele de care avem nevoie pentru a ne atinge obiectivele.

Dar este foarte important să fim încrezători și să credem cu tărie că orice este posibil.

În final, N. Hill ne îndeamnă să fim recunoscători pentru tot ce avem și pentru orice experiență trăită, bună sau rea.

El crede că atunci când suntem recunoscători, putem atrage în viața noastră mai multe lucruri bune și putem dezvolta o mentalitate pozitivă.

Un aspect important legat de recunoștință mai este acela că, atunci când vizualizăm ceea ce ne dorim, trebuie să fim și recunoscători pentru asta, ca și cum am avea deja ceea ce ne dorim.

Aceste idei ne pot ajuta să dezvoltăm o mentalitate pozitivă și să atragem succesul.

Așa am învățat că succesul nu vine din realizări, ci din modul nostru de a ne raporta la viață și de a ne confrunta cu obstacolele.

Dacă ești într-o situație similară cu a mea, unde te simți copleșit și descurajat de eșecuri, îți recomand să începi să îți schimbi mentalitatea.

În primul rând, începe prin a fi conștient de gândurile tale și încearcă să le îndrepti către o perspectivă pozitivă.

În al doilea rând, îți recomand să îți înfrunți fricile și să îți asumi riscuri.

De multe ori, ne este teamă să eșuăm și preferăm să rămânem în zona noastră de confort.

Dar, adevărul este că dacă nu îți asumi riscuri, nu vei putea să înveți și să te dezvolți.

În al treilea rând, încearcă să fii înconjurat de oameni pozitivi și construiește-ți un mediu care să te motiveze și să te inspire.

Caută oameni care îți împărtășesc aceeași viziune și care te susțin în atingerea obiectivelor.

Atunci când ești optimist și ai o atitudine pozitivă, îți poți folosi energiile în mod constructiv și poți găsi soluții creative la problemele cu care te confrunți.

Concluzie:

În concluzie, a avea o mentalitate pozitivă poate fi cheia succesului în viață.

Schimbarea mentalității poate fi un proces dificil, dar este esențial pentru a-ți atinge obiectivele și pentru a te dezvolta.

Prin conștientizarea gândurilor și emoțiilor noastre, asumarea riscurilor și construirea unui mediu pozitiv, putem dezvolta o mentalitate pozitivă care ne poate ajuta să atingem succesul pe care îl dorim.

În cele din urmă suntem suma gândurilor noastre!

Citește și:

https://www.mindsetup.ro/pune-te-pe-tine-pe-primul-loc/

https://www.tonisao.ro/fericirea-nu-este-o-destinatie-finala-ci-o-calatorie-personala-si-o-perspectiva-de-viata/

Cumpără cărțile de poezie:

https://carturesti.ro/autor/antoniu_sintimbrean

3 comentarii

  1. Există și contexte in care este dificil sa fi înconjurat numai de oameni pozitivi, așa ca atunci ești cumva “obligat” sa pui mâna pe hațuri, sa cauți acel loc, eu l am găsit pentru ca am crezut cu tărie ca existâ.

    • Da, este adevărat, dar în aceste situații este forte important cum reacționăm sau cum ne raportăm la aceste situații 🙂

      • Ca întotdeauna aveti un răspuns logic și corect , voi tine cont de spusele dvs.
        A fost o onoare pentru mine ca v am cunoscut , am învățat foarte multe de la dvs., sunteți un om de calitate și de o mare valuare, dle. Sîntinbrean.

Lasă un răspuns