Mentoring First Time Manager

„Felicitări. Tocmai ai fost promovat pe poziția de manager!”

First Time Manager

Fie doar ce ți s-au rostit aceste cuvinte, fie încă visezi la clipa în care îți vor fi adresate.

În ambele cazuri, pregătirea este esențială.

Cu siguranță ești nerăbdător, dar totodată speriat de noile provocări.

De ce am nevoie de acest program?

Esti la inceput de drum

Esti la inceput de drum

Tocmai ţi-ai început activitatea în aceasta funcţie şi vrei să fii sigur ca faci o treabă extraordinara.

Nu ai experienţă anterioară în management şi ai nevoie de îndrumare pentru a performa.

În plus, toată echipa sau departamentul pe care îl coordonezi, se aşteaptă ca în momentul în care ai preluat această funţie sa ştii deja totul.

Ai nevoie de abilitati in plus

Ai nevoie de abilitati in plus

Expertiza tehnică nu este similară cu expertiza în management.

Dacă ai făcut o treabă fantastică din punct de vedere tehnic, acest lucru nu îți garantează că vei excela în calitate de manager.

Profesia de manger
cuprinde o serie de abilități noi, pe lângă cele tehnice.

responsabilitati

Ai responsabilitati mai mari

O funcţie nouă vin cu responsabilităţi noi, cu provocări noi şi cu foarte multă presiune, dacă nu gestionezi lucrurile cum trebuie.

Cum îţi gestionezi acitvităţile, timpul, cum comunici cu echipa, cum delegi. Cum le faci pe toate acestea fără să renunţi la timpul personal alături de familie sau prieteni?

Suntem aici sa te ajutam.

Ce rezultate pot sa obtin?

✅ Vei dobândi un nou set de abilități, necesare unui manager

✅ Vei ști cum sa comunici cu echipa în orice situație, indiferent cât de tensionate pot fi

✅ Îţi vei putea organiza timpul tău cât și  timpul celorlalți într-un mod eficient

✅ Îți dezvolți capacitatea de a fi mai organizat (Teoria Haosului nu funcționează în Management)

✅ Îți vei dezvolta propriul sistem, adaptat personalității tale, pentru managementul oamenilor

✅ Vei căpăta încredere în tine pe noul post

✅ Vei putea evita una dintre capcanele specific pentru noii manageri: A lucra mult peste program

✅ Vei învață cum să armonizezi responsabilitățile de la munca cu cele de acasă

Care este procesul?

Etapele prin care trecem în mod concret

Sesiunea 0 – De aspirații:

Ne cunoaștem, vedem cum rezonam si stabilim obiectivele principale pentru colaborarea noastră (sesiunea 0 este oferită gratuit pentru a vedea dacă exista chimie între noi)

Sesiunea 1 – Influența:

Leadershipul este definit ca influenţă – Nimic mai mult, nimic mai puţin. Dacă ne dorim să devenim lideri trebuie să învățăm cum să-i influențăm pe ceilalți.

Titlul sau poziția ne conferă dreptul de a stabili direcția, dar dacă ne dorim să avem succes iar oamenii să ne urmeze, trebuie să știm cum să îi influențăm.

Un lider nu comandă! Un lider motivează și influențează oamenii astfel încât aceștia să îi urmeze viziunea.

 Și nu confundați niciodată influența cu manipularea, acestea sunt chestiuni diferite.

Sesiunea 2 – Integritatea

Un lider nu este urmat de echipă lui datorită poziției pe care o are, ci mai degrabă datorită încrederii pe care ceilalți i-o poartă.

Dar pentru a le câștiga încrederea oamenilor, fiecare va trebui să trecem testul integrității.

 Cu siguranță există lideri a căror integritate lasă de dorit, dar nu cred că vă dorți să fiți un asemenea lider.

Încrederea este liantul care leagă oamenii făcându-i o echipă, iar încrederea fără integritate nu poate fi construită.

Sesiunea 3 – Dezvoltarea oamenilor

Cu siguranță, înainte de ai învăța pe alți trebuie să crești tu. Dar nu este nevoie să știți tot pentru a-i putea învăța pe ceilalți.

Cel mai simplu mod de a reține informația, este învățând și explicându-i altei persoane cum trebuie să facă.

Pe de altă parte valoarea unui lider este dată de valoarea echipei care îl urmează.

În consecință, creșteți împreună cu echipa pe care o conduceți.

Sesiunea 4 – Comunicarea: 

Poate te gândești că rolul tău este acela să transmiți ”obiective” și să trasezi sarcini. Te gândești că odată cu poziția, ți-ai câștigat dreptul de a trasa direcția iar ceilalți au ”obligația” să te urmeze sau să facă exact așa cum crezi tu de cuvință.

La început, mai toți noi manageri gândesc așa, dar dacă nu îți vei schimba acest mod de gândire și comunicare, nu vei mai avea o echipă care să facă așa cum îți dorești tu.

Comunicare este întotdeauna despre ceilalți, indiferent de poziția pe care te afli.

Sesiunea 5 – Mediul de creștere: 

Probabil ați observat deja că nimic nu poate crește într-un mediu neprielnic. Ba mai mult, calitatea recoltelor este dată de condițiile de creștere.

Acest aspect este valabil și atunci când ne dorim să creștem ca lideri.

Nu veți putea niciodată crește decât într-un mediu de creștere.

Și da, nu va fi deloc ușor. Cei care culeg toamna recolte bogate au făcut în prealabil cele mai mari sacrificii, dar atunci când se văd cu hambarele pline își spun ”s-a meritat”!

Sesiunea 6 – Mentalitate de creștere

De cele mai multe ori, diferența dintre un manager bun și unul fără rezultate nu constă în abilitățile tehnice sau în cunoaștere, ci mai degrabă în modul de abordare al situațiilor, în mentalitatea fiecăruia.

Pentru a deveni un lider adevărat, nu este nevoie doar de creștere, ci este nevoie și de schimbarea mentalității.

Aceeași abordare vă va aduce aceleași rezultate, la fel aceeași mentalitate vă va ține blocați în același loc.

Sesiunea 7 – Disciplina: 

Motivația funcționează ca un combustibil pentru oameni. Doar că aceasta este o resursă finită. Oricât de abil ați fi, veți avea zile în care pur și simplu nu vă veți simți motivaţi. Și este normal să fie așa, li se întâmplă tuturora.

Dar atunci când motivația nu ne este la îndemână, disciplina este cea care ne ”salvează”.

Sesiunea 8 – Echilibrul Profesional – Personal: 

Atunci când am fost promovat pentru prima dată într-o poziție de conducere, în care eu singur îmi organizam timpul și îmi stabileam programul, am constatat cel mai mare dezechilibru între viața personală și cea profesională.

Pentru o vreme motivația poate contrabalansa acest dezechilibru, dar în timp dezechilibrele încep să-și facă simțită prezența.

De ce sa apelezi la Antoniu?

Antoniu Sintimbrean - Leadership Coach

Toni aduce rezultate!

În cei peste 14 de ani în calitate de Manager, Toni a reușit sa crească vânzările, să reducă costurile, dar cel mai important să crească oamenii din jurul său.

Mai mult decât rezultatele pe care le are ca manager, Toni lucrează în mod constant cu alți manageri, atât din interiorul organizației sale cât și din afara ei, pentru a-i sprijini să aibă rezultate mai bune, lucru pe care-l reușește cu succes.

Toni nu îți va spune ”cum” doar din cărți, ci îți va spune și ”de ce” din practica de zi cu zi.

Motto-ul său este:

„Fii un lider care dezvoltă lideri!”

Acest motto se poate vedea cu usurinţă atât în munca sa ca manager cât și în munca sa ca mentor şi coach.

Toni este formator recunoscut ANC și membru certificat în Coaching, Training și Speaking de către John Maxwell Team.

JMTSeal-rev

Ce spun altii despre Toni?

Cat costa?

100 de euro / sesiune 

Întregul program First Time Manager este doar 800 de euro (100 de euro / sesiune) însă partea cea mai buna este ca prima sesiune din cele 9 (sesiunea 0) este gratuită.

Bonus:

Prima sesiune este gratuita

Sesiunea gratuita te va ajuta sa descoperi dacă rezonezi cu stilul lui Toni și dacă el rezonează cu stilul tău. După aceasta sesiune inițială în care sa descoperiți dacă aveți chimie, va fi nevoie să se achite jumătate din prețul programului.

Garantie

Îți putem garanta faptul că, Toni este un profesionist pentru care vorbesc rezultatele. Experiența  de peste 14 ani în management și coordonarea oamenilor este un atu incontestabil.

De asemenea Toni, a fost într-un proces continuu de dezvoltare, de la cărți de specialitate la cursuri de training, coaching și  mentoring recunoscute internațional.

Putem garanta că Toni va fi 100% alături de tine dar rezultatele vor fi date de gradul tău de implicare.

Fiecare are rezultate pe măsură acțiunilor pe care le face. Cu alte cuvinte, nu va munci nimeni în locul dumneavoastră.

guarantee-png-guarantee-free-download-png-png-image-1200

Dacă după primele 3 ședințe consideri că nu ai primit ajutorul sperat, îți vom returna banii.

Programează-ți chiar acum o sesiune gratuită pentru a afla mai multe despre cum te putem ajuta.


Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.