Eu sunt noul ”șef”

Eu sunt noul ”șef”

Dacă de astăzi tu eşti șeful, nu înseamnă că eşti mai deștept decât ieri. Părerile celorlalți contează la fel de mult, nu ai devenit peste noapte mai înțelept. Munca ta abia de acum începe.
Companiile tind adesea să promoveze oamenii înainte ca aceștia să fie pregătiți pentru post.
Nu-ți poți schimba peste noapte destinația, dar îți poți schimba chiar acum direcția.  – J.C  Maxwell
De aceea dezvoltarea personală este un proces care odată cu o funcție nouă trebuie să funcționeze la capacitate maximă.
Poate ni se pare ușor acum că ne-am văzut cu ”sacii în căruță”, dar vă asigur eu că nu va fi deloc ușor. Responsabilitățile și sarcinile o să vină indiferent dacă te-ai pus sau nu la punct cu competențele postului. Atât subalternii cât şi şefii se vor aştepta de la tine să şti să faci tot ceea ce făcea predecesorul tău, asta deşi tu eşti nou pe poziţie şi te gândeşti că ar trebui să te lase mai moale. Supriză, nu o vor face.
Angajații promovați pun prea puțin accent pe perioada de pregătire. Fac sau învăță doar ceea ce li se cere să învețe. Dar în realitate, nu există un program de pregătire care să acopere toate aspectele de care ai nevoie. Asta, pentru simplul fapt că fiecare suntem diferiți și venim cu bagaje de cunoștințe diferite.
Am întâlnit uneori la training-urile de SAP angajați care nu știau să folosească deloc calculatorul. Da, companiile o să organizeze școlarizări, dar nu te vor învăța cum să pornești calculatorul sau cum să intri în windows.

“Daca astepti momentul potrivit, te intrec altii care nu-l asteapta.” – Woody Allen

 

Am avut o astfel de discuție cu cineva care a fost promovat și care nu știa să folosească un calculator. Nu intru în detalii de ce, important este că pe noua poziție nu și-ar fi putut desfășura activitatea fără să lucreze la PC.
A venit ziua cea mare, a venit la școlarizarea de sistem și mi-a spus că „mie să îmi explicați și ce-i ăla click dreapta, enter, etc”.
Acum cred că vă imaginați că noi aveam un timp alocat pentru acel training și fiecare minut era alocat unei anume activități, iar ceea ce ne cerea el nu se putea face.
Unde vreau să ajung este că acest angajat știa că urmează să fie programat înainte cu 6 luni să se întâmple. Avea practic tot timpul din lume să învețe baza folosirii unui calculator, mai ales că era conștient de faptul că va trebui să îl folosească.
Credinţa înseamna sa crezi dinainte în ceva ce va avea sens abia ulterior. – J.C Maxwell
Această ignoranță l-a costat promovarea și, din păcate, este un fenomen destul de des întâlnit în rândul angajaților.
Companiile o să vă promoveze atât timp cât reușiți să vă dezvoltați pentru poziția respectivă. Și vă vor oferi și suportul, dar să nu vă bazați niciodată exclusiv pe acesta.
Nu este nevoie să  vă spună firma să citiți o carte de leadership dacă ați fost promovat pe o poziție de conducere sau să urmaţi un curs sau să participaţi la un seminar.
Inițiativa proprie este un factor determinant pentru a avea succes.

“Norocul sau şansa nu îi ajută niciodată pe cei care nu se ajută ei înşişi.” – Sofocle

Urmăriți ce se cere pe poziția următoare, de ce cunoștințe aveți nevoie și încercați să le învățați dinainte.
Dacă nu o să fiți promovat, nu are cum să vă strice. În schimb dacă sunteți,  aveți toate șansele să deveniți unul dintre cei mai buni pe poziția respectivă.
Gândiți-vă dacă sunteți manager și trebuie să alegeți între cineva căruia să îi delegați pur și simplu o sarcină și aceasta să fie executată exact cum v-ați așteptat sau cineva care nu va știi ce are de făcut și căruia va trebui să îi explicați în cel mai mic detaliu?
Tu care angajat vrei să fi?

Ziua in care vei fi responsabil si nu vei mai cauta scuze, aceea este ziua startului care te va purta spre succes. – O. J. Simpson

Dacă vrei să fi angajatul pe care şeful se poate baza atunci nu mai aștepta să vină cineva să te școlarizeze, încearcă în schimb să îţi iei singur informaţiile..
În ziua de astăzi, doar cine nu vrea nu are acces la informații.
Ignoranța este o alegere, iar „şefii” au tendința de a evita să lucreze cu oameni ignoranți.
Fii în schimb angajatul cel mai util pentru șef, angajatul în care trebuie să investească cel mai puțin. Un manager va alege mereu cel mai bun raport între ce oferă un angajat acum și cât îl va costa să îl ducă la nivelul de care are el nevoie.

“Prin perseverenta, multi oameni ajung la succes  cu proiecte care pareau sa fie destinate esecului.” – Benjamin Disraeli

Tu ești singurul responsabil de dezvoltarea ta. Nu mai crede că totul ți se cuvine și că e de datoria cuiva să te învețe. Acestea sunt concepte dintr-o lume ideală, în viața reală și în mediul de business de astăzi însă acest aspect nu se aplică sau îl vei întâlni foarte rar.
Pentru a facilita această învăţare, alege să faci un Job care te pasionează, iar învățarea va fi o joacă pentru tine.

“Pentru a avea succes trebuie sa gasesti ceva de care sa te agati, ceva care sa te motiveze, care sa te inspire.” – Tony Dorset

Facebook Comments

Lasă un răspuns