Drumul spre interior, este un text scris în perioada pandemiei, dar recitindu-l, consider că este la fel de relevant.
Pandemia
Deși nu putem ieși mereu în exterior, putem oricând păși în interior.
În vâltoarea lumii exterioare, parcă am uitat drumul spre interior, spre sinea noastră, spre acele colțuri din sufletul nostru pe care le tot evităm.
Această criză ne-a învățat că ne este foarte ușor să ieșim în exterior, fapt pentru care ne displace atât de mult izolarea, dar ne-a arătat de asemenea, și cât de greu ne este să pășim în interior, în adâncul sufletelor noastre.
Acum, când suntem „forțați” să privim mai mult în interior, ne vine greu să o facem sau ne displace ceea ce vedem.
Aflăm acum că, viața noastră „socială” era mai degrabă o mască a cicatricilor din interior, o fugă de sinele nostru.
(Drumul spre interior)
Nu ne lipsește așa mult „ieșitul”, cât ne lipsește evadatul.
Pentru că de multe ori nu ieșim, ci mai degrabă încercăm să scăpăm de ceva, de acea parte interioară cu care nu ne-am înțeles niciodată.
De acele probleme de care am preferat să fugim în loc să le înfruntăm, am ales să mascăm, să ascundem sau să negăm.
Am ales un „medicament” care să amelioreze durere în loc să căutăm unul care să vindece.
Această izolare ne oferă prilejul de a privi din nou în interior, ne oferă șansa de a analiza și de a rezolva problemele de care tot fugim, ne oferă șansa de a păși din nou pe drumul care ne duce în interior, acolo unde stă ascunsă identitatea noastră
Introspecția
Trebuie să căutăm cauza dureri, iar răspunsul se găsește mereu in interior.
Trebuie să ne adresăm întrebări care să ne scoată din zona de confort, dar care sunt menite să ne ajute să ne redescoperim:
Care sunt lucrurile acelea din interior care te sperie așa de tare?
Care este acel ceva de care te ascunzi?
De ce singurătate te plictisește?
De ce nu vrei să petreci timp cu tine însuți?
Când a fost ultima oară când ai luat o pauză?
Ce crezi că te-a determinat să-ți ții mereu mintea ocupată?
De câte ori te-ai plâns că nu ai timp să faci ceva?
De câte ori nu te-ai plâns că nu petreci destul timp cu familia, că nu ai timp să citești, că ești prea obosit fiind tot timpul pe drumuri?
Ne plangem mereu că nu avem timp pentru noi, că mereu suntem în mișcare. Dar acum, izolarea aceasta ne-a oferit exact această șansă, trebuie doar să profităm de ea.
(Drumul spre interior)
Doar că am descoperit că în realitate, lipsa timpului era doar un pretext de a nu petrece timp cu noi.
Tocmai pentru că mintea noastră ne-ar fi adresat aceleași întrebări de adineauri, întrebări la care preferăm să nu răspundem.
Vedem problema, știm că aceasta este acolo, dar încercăm să o ignorăm sau să o mascăm.
Dar acum avem această oportunitate unică de a rezolva aceste „probleme” de care tot fugim. Avem posibilitatea să confruntăm, nu persoane, ci chiar pe noi înșine. Avem oportunitatea de a ne împăca cu noi și de a rezolva acele probleme de care fugim mereu.
Tânjim după interacțiunea socială sau fugim de noi înșine?
Nu spun că toate interacțiunile noastre sociale au fost o „evadare”, o fugă de problemele interioare, ci doar o parte mică din acestea, partea care acum, în izolare ne lipsește cel mai mult.
(Drumul spre interior)
Mintea noastră este plină de resurse, imaginația noastră este nemărginită, la fel și creativitatea noastră, dar uneori, exact această imaginație și creativitate ne sperie.
Atunci când ne lăsăm mintea să „hoinărească”, riscăm să ajungă în locuri de care ne tot ferim, deschizând răni care încă dor.
Dar aceste răni ne dor pentru că nu le-am vindecat niciodată.
Se spune că oportunitățile nu apar niciodată ca „oportunități”, acestea apar deghizate în probleme și fiecare problemă vine cu necesitatea unei soluții.
Dar când o problemă are o soluție, aceasta nu mai este o problemă, ci o oportunitate.
Acum este momentul să transformăm aceste „probleme” în soluții, în oportunități!
Deoarece un om care fuge, care se ascunde, nu va fi niciodată liber!
Cumpără cărțile:
https://carturesti.ro/autor/antoniu_sintimbrean
