Cele 7 bariere ale dezvoltării personale

Cele 7 bariere ale dezvoltării personale

“Vine un moment când trebuie să încetezi să mai astepți să fii individul care vrei să fii și chiar să începi să fii acel individ.” – Bruce Springsteen

Vine un moment în viața fiecăruia în care simțim că stăm pe loc sau mai rău, simțim că regresăm.

După terminarea studiilor, m-am angajat într-o companie multinațională și am început să urc pe scara ierarhică până într-un punct în care după un timp simțeam că mă plafonez. Parcă nu mai învățăm nimic nou și toate ușile păreau închise.

Cred că ați simțit și voi senzația de Plafonare la care mă refer dacă ați avut un parcurs similar. Ați început să vă simțiți lipsiți de motivație și fără perspective clare pentru viitor. Doar că, analizând această plafonare, am realizat că aceasta nu este altceva decât o ”lipsă de dezvoltare”.

La un moment dat, dezvoltarea noastră se oprește, iar acest moment coincide cu  instalarea plafonării. Atunci mi-am adresat întrebarea: de ce m-am oprit din dezvoltarea ?

 

Neavând niciun răspuns viabil am reînceput să pășesc pe drumul dezvoltării personale.

Atunci am început să citesc cartea ”Cele 15 legi supreme ale dezvoltării personale” a lui J. Maxwell, iar informațiile din mintea mea au început să se așeze. Am realizat că dezvoltarea personală durează toată viața și că acesta este un proces care trebuie făcut conștient.

Ba mai mult, am constatat că cititul de cărți de „self-help” nu te ajută atât timp cât nu pui în practică ceea ce studiezi sau dacă citești lucruri care nu îți sunt utile în carieră sau în viața de zi cu zi.

J. Maxwell a împărțit cartea sa despre dezvoltarea personală în 15 legi. O să vă vorbesc acum doar despre prima lege, și anume legea intenției care spune că: dezvoltarea nu apare pur și simplu, ci aceasta este un proces conștient. De acolo am aflat care au fost factorii care mi-au blocat dezvoltarea.

Vă prezint mai jos 7 din aceste breșe:

 

Breșa presupunerii.

Presupunem că o să ne dezvoltăm în mod automat, doar că în realitate nu o facem. Acest fals raționament ne este indus și natură, creșterea din timpul copilăriei și a adolescenței este un proces automat.

Chiar și perioada din primii ani la locul de muncă. Imaginați-vă că tocmai ați terminat școala și începeți un job, cu siguranță aveți multe de învățat până întradevăr veți excela în meseria respectivă. Iar în momentul în care o faceți, sunteți promovat și din nou aveți multe de învățat pentru a face față pe noua poziție.

Deci dezvoltarea continuă. Doar că la un moment dat, promovările devin tot mai rare, la fel și provocările jobului. Atunci se instalează ”plafonarea”.

Acesta este semnalul că autodezvoltarea s-a încheiat și mai departe va trebui să preluăm responsabilitatea dezvoltării noastre personale. Trebuie să începem să ne dezvoltăm în mod conștient, să ne alocăm timp și să facem un plan pentru aceasta.

Expresia ”s-a născut talent și a murit speranță” ne explică foarte clar ce se întâmplă când încetăm să ne mai dezvoltăm, când credem că doar talentul este de ajuns.

 

 Breșa cunoașterii

Pur si simplu credem că nu știm cum să ne dezvoltăm. Ne gândim că probabil există o formulă magică pentru asta, doar că noi nu o cunoaștem încă. Adesea, singurele momente de creștere sunt acelea când ne lovim în tocul ușii și realizăm că doare, doar că aceste momente sunt aleatorii și necorelate între ele.

Astfel, nu ne putem baza doar pe învățarea din experiențe pentru a ne dezvolta, ci trebuie să ne fixăm un obiectiv și un plan de creștere. Asta deoarece consecvența și perseverența sunt elementele cheie ale dezvoltării.

 

Breșa momentului oportun.

De câte ori nu ne-am spus ”trebuie să fac asta, dar acum chiar nu este momentul”.  Doar că punând problema astfel, niciodată nu va fi momentul, mereu va apărea ceva ”mai important”. Dar ce poate fi mai important decât propria dezvoltare?

Amânare este dușmanul declarat al acțiunii, iar fără acțiune, nu poate exista creștere. De mâine, de luni, de luna viitoare sau de la anul nu ne ajută nicicum. Momentul oportun este acum!

 

Breșa greșelii/perfecțiunii

Adesea, aceste două temeri sunt strâns legate și reprezintă o piedică majoră chiar și în cazul celor mai talentați sau pregătiți dintre noi.

În momentul în care realizezi că trebuie să te dezvolți, realizezi involuntar că nu ești perfect și că ai făcut greșeli. Iar asta poate fi foarte descurajant pentru anumite persoane.

Dar greșeala este ceva normal, iar perfecțiunea nu a atins-o încă nimeni, drept urmare, aceste temeri nu sunt fondate.

Întrebarea nu este ,, dar dacă greșesc”, ci ,,dar dacă greșesc, ce o să fac după?” ,,ce o să învăț din asta?” ,,cum o să fiu data următoare mai bun?”

La fel și în cazul perfecțiunii,  nu este nevoie să avem ,,cel mai bun” plan de creștere; cel mai important este să începem. Odată ce am pășit pe drumul dezvoltării personale, putem oricând să ne îmbunătățim pe parcurs planul de creștere. Dar dacă vom aștepta cea mai bună variantă s-ar putea să nu mai începem niciodată.

 

Breșa inspirației

Da, dezvoltarea personală poate să nu fie foarte  „motivantă” sau ”inspirantă”, mai ales la început. Cu siguranță, veți găsi o sumedenie de explicații și motive de ce să nu începeți să vă dezvoltați acum.

Fie că nu aveți destui bani pentru a urma cursul care considerați că ”face diferența” , fie vă simțiți obosit și vă gândiți că un film bun vă relaxează mai bine, dar oricare ar fi motivele, acestea nu fac altceva decât să vă țină pe loc.

Motivația este un factor foarte important în realizarea oricărui obiectiv, inclusiv în situația în care ne dorim să ne dezvoltăm personal, doar că aceasta nu o să ne vină din surse externe sau acest lucru se întâmplă foarte rar. În schimb, în majoritatea  cazurilor, trebuie să ne găsim inspirația în interiorul nostru.

Un mod de a ne automotiva este să ne gândim la toate beneficiile pe care ni le va aduce dezvoltarea personală. Uneori, suntem puși in fața unor oportunități pe care le ratăm pentru că nu posedăm la momentul respectiv o anumită abilitate.

De exemplu, am fost ”sărit” de o promovare pentru că nu vorbeam limba germană. Cu siguranță, în momentul în care m-am gândit să învăț germana, nu m-am simțit nici inspirat, nici motivat să o fac. Asta pentru că nu știam în acel moment ce oportunitate o să apară peste câțiva ani.

Niciodată nu vom ști ce ne rezervă viitorul, de aceea este indicat să fim pregătiți și să ne gândim la un scenariu sau o oportunitate favorabilă. Astfel, ne vom găsi motivația de care avem nevoie pentru a ne dezvolta.

 

Breșa comparației

Ceilalți sunt mai buni ca mine! Vă spun un secret, mereu o să fie persoane mai bune decât dvs., dar totodată și persoane mai slabe.

Când vine vorba despre dezvoltarea personală singura comparație pe care este indicat să o facem este comparația cu „mine” cel de ieri. Idealul este acela de a fi mereu cu un pas mai în față decât ieri.

Se spune că nu este important cât de repede te deplasezi, atât timp cât mergi înainte.

Comparațiile cu ceilalți nu fac decât să ne descurajeze, asta deoarece nu cunoștem detalii despre viața celui cu care ne comparăm.

Nu știm când a început să studieze? Ce educație a primit? Cine și cum îl ajută? etc. Drept urmare, în loc să ne consumăm energia comparându-ne cu alții, mai bine am folosi acest timp pentru a ne autodepași.

 

Breșa așteptărilor

De multe ori, ne fixăm așteptări nerealiste într-un cadru de timp foarte restrâns, iar când vedem că în realitate progresul este mult mai lent decât ne-am fi așteptat, renunțăm.

Trebuie să realizăm că obiectivele de dezvoltare personală sunt ca orice alte obiective și anume acestea trebuie să fie SMART.

Am experimentat această breșă după două luni de meditații la limba germană când după așteptărilele mele, ar fi trebuit să port o conversație fluentă, pe când în realitate, am realizat că mai am mult de muncă pentru a ajunge la asta.

Cu toate acestea, eram mult mai avansat față de momentul când am început și deși nu puteam purta o conversație fluentă, aveam cunoștințe de bază destul de solide.

Nu faceți din așteptările dvs. o piedică, transpuneți-vă aceste așteptări în obiective mici, realizabile și veți repera succes după succes.

Nu va fi niciodată momentul potrivit pentru dezvoltare, cu toate acestea, construiți-vă un plan de creștere.

Adesea mai târziu se transformă în niciodată.

Începeți acum!

Facebook Comments

Lasă un răspuns